About – Română
Uniunea Europeană constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție. Statele membre ale UE cooperează în acest domeniu pe probleme de criminalitate transfrontalieră. Persoanele care au comis infracțiuni într-un stat membru nu ar trebui să se poată sustrage de la angajarea răspunderii penale prin simpla mutare într-un alt stat membru. Mandatul european de arestare permite statelor membre să solicite predarea persoanelor condamnate sau a celor suspectate de comiterea unei infracțiuni.
Acesta s-a dovedit a fi un mecanism eficient deoarece presupune un minim de complexitate procedurală și posibilitate de apreciere pentru statele membre de executare. Alte instrumente reglementează transferul deținuților și supravegherea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative. Cooperarea între statele membre se bazează pe recunoașterea reciprocă a deciziilor adoptate de către autoritățile judiciare și pe încrederea reciprocă în sistemele de justiție.
Cu toate acestea, sistemele judiciare ale statelor membre diferă, iar aceste diferențe pot fi, într-adevăr, considerabile. În prezent, diferențele dintre condițiile de detenție pe teritoriul UE reprezintă o problemă stringentă. Acest lucru afectează drepturile fundamentale ale persoanelor în cauză și pot submina fundamentele cooperării între statele membre.
Obiectivul principal al proiectului* este acela de a evalua dacă instrumentele juridice actuale ale Uniunii, bazate pe recunoașterea reciprocă în materie penală, protejează în mod adecvat drepturile fundamentale. Ne vom concentra în special asupra protecției împotriva torturii și a tratamentelor degradante, dreptul la un proces echitabil și dreptul la viața privată și familială. Proiectul adoptă o abordare multidisciplinară (drept și științe sociale), pentru a studia efectele, posibilitățile și problemele de aplicare a principiului recunoașterii reciproce în dreptul penal al UE din perspectiva cetățenilor.
Pentru a atinge acest obiectiv, se vor studia implementarea și punerea în aplicare a diferitelor instrumente legale ale UE care să faciliteze cooperarea transfrontalieră (inclusiv mandatul european de arestare, transferul deținuților și supravegherea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative) și a măsurilor care vizează protejarea drepturilor fundamentale. În plus, se urmărește să se stabilească, pe baza cercetărilor empirice, modul în care aceste politici funcționează în practică. Țările selectate sunt Italia, Țările de Jos, Polonia, România și Suedia.
* Îmbunătățirea transferului persoanelor ca urmare a recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală și protecția drepturilor fundamentale ale omului – JUST/2014/JCOO/AG/CRIM/7755